Dacă primele studii asupra limbajului jurnalistic datează de la începutul anilor ’70, analiza discursului mediatic din perspectivă lingvistică, socială şi instituţională a început abia în anii ’80. Pot fi considerate lucrări cu adevărat fondatoare în această privinţă: cele ale lui Teun Van Dijk, Discourse Analysis: Its Developpement and Application to the Structure of News (1983), News as Discourse (1987), News Analysis (1988), precum şi studiile elaborate de Centre d’analyse du discours de la Universitatea Paris XIII şi grupate în volumul La presse: produit, production, réception (1988).
   Cercetările asupra genurilor jurnalistice sunt şi mai recente, începuturile situându-se în anii ’90. In spaţiul anglo-saxon ele s-au concentrat asupra cadrajului, definit ca modalitate de structurare a evenimentelor în raport cu viziunea şi implicarea subiectivă a jurnalistului. Se pot cita în acest sens lucrările lui W. Gamson, News as Framing (1989), R. Entman, Framing: Towards Clarification of a Fractured Paradigm (1993), S. Reese, The News Paradigm and the Ideology of Objectivity (1990) şi cea editată în 2001 de S. Reese, O. Gandy si A. Grant, intitulată Framing Public Life.
   In spaţiul francofon singurele lucrări axate exclusiv pe genurile discursului de presă sunt două culegeri de studii coordonate de Jean-Michel Adam: prima, publicată de revista Pratiques, numărul 94 din 1997 sub titlul Genres de la presse écrite şi cealaltă, publicată de revista Semen, numărul 13 din 2001 sub titlul Genres de la presse écrite et analyse du discours.
   Ambele se ocupă cu precădere de analiza unor secvenţe textuale ca povestirea, descrierea sau argumentarea, de descrierea unor genuri specifice ca faptul divers, editorialul, tableta sau relatarea declaraţiilor politice şi într-o măsură mult mai mică de problemele legate de teoria genurilor jurnalistice: caracterul fluctuant al tipologiilor stabilite de manuale, datorat pe de o parte configuraţiei generice eterogene a articolelor de presă, care nu respectă de obicei normele fixate de manuale, iar pe de altă parte însăşi evoluţiei genurilor jurnalistice, creativităţii de care dau dovadă cotidienele de informare în dorinţa de a-şi diversifica mijloacele de tratare şi de punere în scenă a informaţiei.
   In spaţiul românesc nu s-au efectuat până acum cercetări aprofundate asupra genurilor discursului de presă din perspectiva analizei lingvistice a discursului. Manualele de jurnalism (M.Coman (coord.), Manual de jurnalism, 2 volume, Iaşi, 2001; S. Preda, Tehnici de redactare în presa scrisă, Iasi, 2006; C. F. Popescu, Manual de jurnalism. Redactarea textului jurnalistic. Genurile redacţionale, Bucureşti, 2005; D. Comloşan şi M. Borchin, Dicţionar de comunicare (lingvistică şi literară), Timişoara, vol. I, 2002, vol. II, 2003, vol. III, 2005; A. Matei-Săvulescu, Genurile presei, Piteşti, 2001) conţin doar capitole consacrate tipologiilor genurilor redacţionale (inclusiv ultima unde genurile apar în cap. III şi IV). Aceste manuale ne vor fi cu siguranţă utile în cercetarea noastră, cu atât mai mult cu cât activităţile aferente obiectivului 1/2009 din planul proiectului sunt axate pe analiza acestora. Dar noţiunea de gen redacţional cu care ele operează reduce articolul de presă la un text şi condiţia lui de reuşită la respectarea unor norme legate de tehnicile redacţionale: punere în pagină şi în rubrică, formularea titlului, structurarea cât mai eficientă a informaţiei, mijloace de captare a cititorului etc.
   Proiectul nostru îşi propune în primul rând definirea conceptului de gen jurnalistic în cadrul unei teorii a genurilor de discurs. Pornind de la  premisa că articolul de presă este un act de discurs, deci o formă de acţiune lingvistică şi social-instituţională care presupune, ca orice practică socială un contract, adică un cadru de referinţă şi o anumită relaţie dintre presă şi public, pe de o parte şi dintre presă şi alte instanţe mediatice, pe de altă parte, proiectul nostru va aborda genul jurnalistic ca un subtip al discursului mediatic, ca un mod de organizare macrostructurală (macroact de limbaj), textuală (plan de text şi secvente prototipice) şi microstructrală (sintactică şi stilistică) a discursului de presă.
   Cercetarea va duce aşadar la stabilirea unor criterii de definire şi de clasificare a genurilor care vor fi aplicate atât genurilor nou apărute cât şi genurilor de frontieră între presă şi literatură: reportaj, pamflet, tabletă. Evoluţia şi continua înnoire a genurilor face greu de conceput elaborarea unei tipologii prestabilite. Se impune mai întâi descrierea modului în care genurile presei scrise coexistă într-un anume spaţiu şi timp, ceea ce poate oferi date importante pentru definirea profilului unor cotidiene naţionale ca şi pentru definirea presei de informare generală ca fenomen social şi cultural.
   Ca bază pentru o viitoare tipologie, proiectul nostru îşi propune analiza sincronică a două corpusuri de presă naţională : un corpus românesc format din România liberă, Ziua şi Cotidianul şi un corpus francez format din Le Monde, Le Figaro şi Libération. Vom identifica  genurile care apar în fiecare din aceste corpusuri, locul şi ponderea pe care le ocupă ele în paginile ziarelor studiate. Vom determina diferenţele legate de lipsa unui gen sau, dimpotrivă, de frecvenţa anumitor genuri, de realizarea efectivă a unor genuri ca editorial, relatare, reportaj, comentariu, analiză, cronică, interviu, tabletă.
   Analiza unor genuri în spaţiul interdiscursiv intern şi intercultural ne va permite să determinăm variaţiile tipologice şi stilistice care apar de la un cotidian la altul precum şi variaţiile de ordin cultural de la o presă la alta. Comparaţia dintre presa românească şi cea franceză pe segmentul presei de informare generală va duce în mod inerent la evidenţierea unor aspecte legate de creativitatea, originalitatea şi specificul fiecăreia din cele două culturi europene.
   O asemenea cercetare nu a mai fost întreprinsă în România, după cunoştinţa noastră, astfel încât proiectul poate furniza elemente utile studiilor de sociologie şi culturologie, iar specialiştilor din domeniul presei o serie de instrumente teoretice şi metodologice în elaborarea unor criterii mai exacte de planificare şi evaluare a actului de scriitură jurnalistică. Dat fiind că manualele sunt interesate în primul rând de tehnicile redacţionale, iar abordarea noastră de actele şi strategiile discursive, de procedeele sintactice şi stilistice care pot pune în valoare o intenţie comunicativă şi un punct de vedere, considerăm că între obiectivele manualelor de jurnalism şi cele ale unei analize lingvistice a discursului de presă scrisă există o complementaritate necesară.
Prin analiza lingvistică a discursului mediatic, în speţă a discursului presei de informare generală, proiectul nostru se racordează la una din direcţiile importante ale cercetărilor actuale din domeniul analizei discursului pe plan mondial. Difuzate prin publicarea unor articole şi a unui amplu volum despre genurile presei scrise, rezultatele studiului nostru vor servi altor cercetători dar şi doctoranzilor şi studenţilor nostri, tot mai atraşi de analiza discursului. Programul masteratului de Lingvistică şi didactică. Analiza comunicării în limbile moderne (franceză, italiană şi spaniolă), care se va inaugura în această toamnă, include două cursuri axate pe acest domeniu: «Comunicare şi practici discursive» şi «Stereotipuri lingvistice şi argumentare».